Controale în piețele din județul Suceava: Polițiștii au aplicat amenzi de 70.000 lei și au întocmit patru dosare penale pentru contrabandă


Intră acum și în grupul de

Polițiști din cadrul SICE al IPJ Suceava au acţionat, joi, pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din sfera traficului cu produse accizabile, a comerţului neautorizat precum şi a schimbului ilegal de valută.

Concret, au fost verificate 21 entități economice, constatate patru infracțiuni și confiscate bunuri în valoare de 10.814 lei, constând în țigări și alcool.

De asemenea polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 70.000 lei.

În cadrul acțiunii, echipele de control au depistat într-o piața agroalimentară din mun. Suceava, patru persoane care dețineau spre comercializare cantitatea de 12.040 țigarete de proveniență extra-comunitară (602 pachete).

În cauză s-au întocmit patru dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de „contrabandă”, ce vor fi soluționate procedural.


Intră acum și în grupul de